Sămânţa de muştar, Vol 1: Difference between revisions

From The Sannyas Wiki
Jump to navigation Jump to search
No edit summary
 
Line 1: Line 1:
__NOTOC__ 
{{book|
Cu francheţea, compasiunea şi umorul cu care ne-a obişnuit, Osho ne prezintă în această carte o serie de lecţii despre Evanghelia după Toma, unul din textele descoperite la Nag Haranadi, ascuns de biserică în primele secole ale creştinismului şi redescoperit în anul 1945. În această serie de conferinţe, Osho prezintă o viziune a unui Iisus radical şi revoluţionar, care nu are nimic de-a face cu imaginea edulcorată cu care ne-a obişnuit învăţătura creştină tradiţională. Pe scurt, interpretarea adusă de Osho acestui text gnostic insuflă o viaţă nouă învăţăturilor lui Iisus, revelând în ele adevăruri eterne, care pot fi aplicate în viaţa oricărui căutător spiritual, indiferent de tradiţia pe care o urmează.
description =Cu francheţea, compasiunea şi umorul cu care ne-a obişnuit, Osho ne prezintă în această carte o serie de lecţii despre Evanghelia după Toma, unul din textele descoperite la Nag Haranadi, ascuns de biserică în primele secole ale creştinismului şi redescoperit în anul 1945. În această serie de conferinţe, Osho prezintă o viziune a unui Iisus radical şi revoluţionar, care nu are nimic de-a face cu imaginea edulcorată cu care ne-a obişnuit învăţătura creştină tradiţională. Pe scurt, interpretarea adusă de Osho acestui text gnostic insuflă o viaţă nouă învăţăturilor lui Iisus, revelând în ele adevăruri eterne, care pot fi aplicate în viaţa oricărui căutător spiritual, indiferent de tradiţia pe care o urmează. |
 
translated = English: ''[[The Mustard Seed]]'' |
 
notes = |
;Subject
period = | year= |
:Jesus
nofd = |
 
editions =
;Translated from
{{bookedition|ob-ro-sdm1_sml.jpg|Comentarii la Evanghelia a Cincea a Sfântului Toma|2006|Mix|1|978-973-8471-58-0|286|P| }}
:English: [[Osho Bibliography - The Mustard Seed|The Mustard Seed ]]
|
 
language = Romanian |
;Notes
}}
 
[[Category:Romanian Publications|Samânţa de muştar, Vol 1]]
;Time Period of Osho's original Discourses/Talks/Letters
 
;Number of Discourses/Chapters
 
== Editions ==  
 
[[Image:ob-ro-sdm1_sml.jpg|thumb|100px|right]]
 
=== Sămânţa de muştar, Vol 1 ===
'''Comentarii la Evanghelia a Cincea a Sfântului Toma'''
 
:Year of Publication : 2006
:Publisher (Distributor) : Mix
:Edition No : 1
:ISBN / ISSN : 978-973-8471-58-0
:Number of Pages : 286
:Out of Print : 
:Hardcover / Paperback : P
 
----
 
[[category:Osho Bibliography - Romanian Language Publications|Sămânţa de muştar, Vol 1 ]]

Latest revision as of 07:25, 17 November 2017


Cu francheţea, compasiunea şi umorul cu care ne-a obişnuit, Osho ne prezintă în această carte o serie de lecţii despre Evanghelia după Toma, unul din textele descoperite la Nag Haranadi, ascuns de biserică în primele secole ale creştinismului şi redescoperit în anul 1945. În această serie de conferinţe, Osho prezintă o viziune a unui Iisus radical şi revoluţionar, care nu are nimic de-a face cu imaginea edulcorată cu care ne-a obişnuit învăţătura creştină tradiţională. Pe scurt, interpretarea adusă de Osho acestui text gnostic insuflă o viaţă nouă învăţăturilor lui Iisus, revelând în ele adevăruri eterne, care pot fi aplicate în viaţa oricărui căutător spiritual, indiferent de tradiţia pe care o urmează.
translated from
English: The Mustard Seed
notes
time period of Osho's original talks/writings
(unknown)
number of discourses/chapters


editions

Sămânţa de muştar, Vol 1

Comentarii la Evanghelia a Cincea a Sfântului Toma

Year of publication : 2006
Publisher : Mix
ISBN 978-973-8471-58-0 (click ISBN to buy online)
Number of pages : 286
Hardcover / Paperback / Ebook : P
Edition notes :